Tuesday, 21 June 2016

Despre ascensiunea extremei drepte în Austria și misiunea stângii în aceste vremuri - interviu cu Helga Schröder (Sozialistische LinksPartei)

Interviu în exclusivitate pentru Mâna de Lucru cu Helga Schröder, membră a Comitetului Național al Sozialistische LinksPartei (Partidul Stângii Socialiste) din Austria, despre ultimele alegeri, popularitatea extremei drepte, paralela cu anii '30 și misiunea stângii: FPÖ e un partid neoliberal pentru albii bogați. Mulți din cadrul stângii discută doar aspectele morale și susțin un anti-rasism umanist. Dar ăsta nu-i un răspuns pentru oamenii care sunt nemulțumiți de guvern și de tăierile sociale, care au salarii mici sau sunt șomeri, care nu știu cum o să plătească următoarea chirie.  

Interviu de Florin Platon 


Cum îți explici revirimentul extremei dreapta în Austria, care a fost aproape să câștige alegerile prezidențiale de luna trecută?

Guvernul de coaliție din Austria format din social-democrați (SPÖ) și conservatori (ÖVP) a implementat măsuri de austeritate pe plan social. Se ceartă între ei cu privire la gradul, viteza și formularea acestor măsuri, dar rezultatul e același: creșterea șomajului, reducerea salariilor, deteriorarea calității educației și a asistenței medicale pentru cei care nu-și permit să meargă la privat. Aceste probleme sunt reale și stau la baza nemulțumirii oamenilor. Partidul Libertății (FPÖ), de extremă dreapta, e singurul partid mainstream care vorbește despre lucrurile astea și care astfel profită de nemulțumirea oamenilor, cărora le oferă răspunsuri și „soluții” facile și rasiste. Fiindcă nu există nicio alternativă, mulți își canalizează nemulțumirea într-un vot de protest pentru extrema dreaptă. Așadar, nemulțumirea față de guvern e de înțeles și are cauze reale, însă mulți nu găsesc altă modalitate de a și-o exprima decât prin votul pentru extrema dreaptă, care știe să apese butoanele care trebuie.
În aceste condiții, candidatul FPÖ, Norbert Hofer, a luat cele mai multe voturi în prima rundă a alegerilor din aprilie 2016. A doua rundă, din mai, a fost un duel între el și candidatul sprijinit de Partidul Verde, Alexander Van der Bellen, care s-a declarat „independent”, deși e fostul lider al Partidului Verde. Rezultatul a fost aproape 50-50, fiind decis de numai circa 30.000 de voturi (din aproape 6 milioane de alegători) în favoarea lui Van der Bellen. El nu are nicio soluție la problemele sociale existente și, implicit, nici la ascensiunea extremei drepte. Aproape jumătate dintre alegătorii lui nu-l sprijină cu adevărat, însă l-au votat că să nu câștige celălalt. Doar așa extrema dreaptă a putut fi împiedicată să cucerească președinția, însă e doar o pauză pentru a ne trage răsuflarea, pauză care n-o să oprească ascensiunea extremei drepte în Austria.


Cum poate stânga găsi un limbaj nou și accesibil prin care să formuleze soluții la problemele oamenilor?

Din cauza regimurilor staliniste, termeni ca „socialism” și „comunism” sunt corelați cu regimurile birocratice nedemocratice răsturnate acum 27 de ani. Ne confruntăm cu problema asta peste tot, așa că le explicăm oamenilor ce înțelegem printr-un socialism realmente democratic, care au fost cauzele acelor birocrații nedemocratice și care e tradiția noastră de opoziție față de ele. Astfel de explicații sunt necesare și în Austria. Desigur că România a avut unul dintre cele mai brutale regimuri staliniste, motiv pentru care e mult mai important să fii sensibil față de trecut și să explici și să folosești termenii corecți. Trebuie să pornim de la nivelul de conștiință al oamenilor. Explicăm cum birocrația nedemocratică poate fi evitată: de pildă, toți delegații sau oficialii trebuie aleși cu posibilitatea de-a fi dați jos imediat și nu trebuie să aibă salarii mai mari decât lucrătorii obișnuiți, pentru a nu se detașa de interesele și nevoile oamenilor pe care-i reprezintă. Și aici intervine momentul în care trebuie arătat cum capitalismul nu poate îndeplini aceste nevoi. Or, oamenii deja simt că acest sistem nu le poate îndeplini nevoile de zi cu zi. Asistăm la cea mai brutală formă de capitalism tocmai în fostele țări staliniste – sărăcia și prăpastia dintre bogați și săraci sunt cele mai mari acolo. Așa că plecăm de aici și milităm pentru lucrurile de care toți avem nevoie – case, servicii sociale, educație publică de calitate, locuri de muncă, salarii decente etc. Capitalismul înseamnă bogăție incredibilă pentru o minoritate minusculă, sărăcie și șomaj pentru cei mai mulți. Și arătăm cum putem realiza lucrurile de care avem nevoie atrăgând atenția oamenilor asupra acestei nedreptăți, care afectează viețile noastre ale tuturor.


Cum e folosită criza refugiaților și a imigranților ca pretext pentru a submina democrația și drepturile oamenilor? Cum poate stânga să lupte împotriva acestui lucru?

Extrema dreaptă în Austria dă vina pe imigranți și refugiați pentru problemele sociale. Ea deturnează adevăratele probleme sociale oferind „soluții” rasiste, cum ar fi crearea a două sisteme de asigurare sociale, unul pentru „austrieci” și celălalt pentru imigranți. Au și unele cereri sociale, însă programul lor conține politici neoliberale clare, cum ar fi privatizarea pensiilor. Politicile lor de fapt servesc marile corporații, însă în propaganda lor abordează probleme sociale. Această dualitate e ilustrată chiar de tema pensiilor: afișele lor cer pensii mai bune (desigur, doar pentru „austrieci”), deși de fapt vor să le privatizeze!
Asta încercăm să arătăm, că FPÖ e un partid neoliberal pentru albii bogați. Mulți din cadrul stângii discută doar aspectele morale și susțin un anti-rasism umanist. Dar ăsta nu-i un răspuns pentru oamenii care sunt nemulțumiți de guvern și de tăierile sociale, care au salarii mici sau sunt șomeri, care nu știu cum o să plătească următoarea chirie. De-asta noi arătăm cu degetul la aspectele economice, ceea ce presupune și demascarea programului neoliberal al FPÖ, arătând că „soluțiile” rasiste ale extremei drepte nu sunt soluții veritabile, că rasismul nu creează niciun loc de muncă, că extrema dreaptă nu va investi în pensii, în sistemul de sănătate ori în serviciile sociale, că de fapt vor implementa tăieri sociale și mai dure – pentru noi toți, „austrieci”, imigranți, refugiați. Îi arătăm cu degetul pe cei care chiar beneficiază de pe urma tăierilor sociale – bogații și marile companii. Asta înseamnă că trebuie să luptăm împreună – „austrieci”, imigranți, refugiați – pentru locuri de muncă și servicii sociale pentru noi toți. Cea mai bună luptă anti-rasistă e lupta socială. Singura cale de-a opri ascensiunea extremei drepte e de-a construi o mișcare puternică bazată pe cereri sociale, de-a construi un partid al celor mulți care să organizeze o astfel de luptă pentru servicii sociale, slujbe și case pentru toți, arătând că, de fapt, elitele înstărite sunt cele care trăiesc pe spinarea noastră.


Care sunt raporturile între establishment, tehnocrați și extrema dreaptă în actuala reconfigurare a puterii? Care e paralela între ce se întâmplă azi și anii ’30, inclusiv în ceea ce privește situația stângii?  

Creșterea sărăciei, a prăpastiei dintre bogați și săraci, a șomajului și a nemulțumirii oamenilor față de toate acestea provoacă rezistență față de sistem. Establishment-ul știe asta foarte bine. De aceea putem observa o tendință de militarizare și în Austria – pregătiri pentru  înăbușirea rezistenței. Bugetul pentru armată a fost redus ani la rând, iar recent a fost deodată mărit enorm de mult! S-au dat legi noi care limitează democrația și oferă statului mai multe pârghii pentru represiune, supraveghere, urmărire etc. Represiunea împotriva activiștilor de stânga e tot mai mare. În același timp, violența extremei drepte crește și ea. Comparația cu anii ’30 e greu de făcut, iar istoria nu se repetă niciodată întocmai. Nu putem spune că fascismul pândește după colț, căci establishment-ul preferă democrația liberală. Așa că trebuie să fim foarte atenți cu analiza noastră. Semnalăm pericolele, însă trebuie s-o facem cu precizie. Ceea ce avem nevoie este organizare. Simpla revoltă față de problemele sociale nu e de-ajuns, iar rezistența nu e automat victorioasă. Organizarea înseamnă o mișcare puternică a lucrătorilor, o organizație a lucrătorilor, un partid al lucrătorilor. Multe eșecuri ale liderilor mișcării noastre au condus la totalitarism în anii ’30. Trebuie să învățăm din acele eșecuri.


Cum poate solidaritatea stângii funcționa la nivel transnațional, date fiind problemele și așteptările diferite de la o țară la alta și chiar între diversele grupuri și agende ale stângii?

Solidaritatea internațională e unul dintre principalele scopuri ale internaționale din care facem parte, CWI. Încercăm să avem acțiuni de solidaritate de fiecare dată când se ivește ocazia. De aceea suntem organizați la nivel internațional și avem secțiuni în toată lumea. Lipsa unui partid socialist de masă, care să lupte pentru lucrători, tineri, studenți, pensionari, șomeri etc., e o problemă în multe țări. De pildă, în Austria noi am ridicat nevoia de-a înființa o astfel de organizație. Avem cu disperare nevoie de un partid care să lupte pentru cei care au nevoie de o slujbă ori de servicii sociale adecvate. Sprijinim și facem parte din orice demers care duce în această direcție, înspre un program socialist și anti-capitalist.
Recent, în Austria a avut loc conferința de lansare a unei noi mișcări, Aufbruch [Noi orizonturi, în traducere aproximativă]. Au participat peste 1000 de oameni și s-au format deja grupuri locale. Prima campanie a mișcării se intitulează „Nu ni-i mai permitem pe bogați” și are cereri sociale pe măsură. Noi contribuim la construirea grupurilor locale și la avansarea unui program socialist, necesar pentru a atinge obiectivele mișcării. Însă un partid socialist veritabil nu e doar o colaborare formală a unor grupări de stânga care lasă deoparte toate diferențele lor politice și sunt dispuse la compromisuri, și nu e nici un cerc de dezbatere intelectuală. Un astfel de partid trebuie să dea posibilitatea de-a se organiza și de-a deveni activi tuturor oamenilor care poate încă nu sunt angajați politic, dar sunt profund deziluzionați, fie pentru că sunt șomeri, săraci sau prost plătiți. Avem nevoie de un program socialist pentru a atinge aceste scopuri, pentru a lua banii de acolo unde se află acum și a rezolva problemele sociale cu care ne confruntăm. Nu există loc de compromisuri.




Thursday, 9 June 2016

"Reconstrucția stângii trebuie făcută în vederea depășirii capitalismului, altfel va da cale liberă extremei drepte"

Danny Byrne, editor al socialistworld.net, despre cum cetățenii Irlandei au câștigat prima victorie împotriva austerității, cum fenomenul Sanders în SUA poate fi primul pas către un nou partid și care sunt provocările stângii în Europa și nu numai.

Un interviu de Vladimir Mitev
Apărut inițial pe blogul Bulgaria Solidară (23 mai 2016) și tradus în română de Vladimir Mitev și editat de Simona Ciotlăuș pentru Mâna de Lucru  

Danny Byrne este editor al saitului socialstworld.net, afiliat Comitetului pentru o Internațională a Lucrătorilor (Committee for a Workers’s International – CWI), structură care reunește grupări socialiste din peste 40 de țări. Byrne e membru al Secretariatului Internațional al CWI. Irlandezul a vizitat Bucureștiul pe 13 mai și Cluj Napoca pe 14 mai în cadrul evenimentelor de lansare a grupului român de stânga Mâna de Lucru.
Mâna de Lucru se definește ca fiind un grup anticapitalist, internaționalist, socialist și democratic. Ea militează pentru creșterea salariului minim la 2.000 RON/lună, creșterea bugetelor pentru educație și sănătate, crearea de locuri de muncă prin investiții publice, precum și re-naționalizarea serviciilor comunale/municipale și a resurselor naturale.
La București, lansarea Mâinii de Lucru a avut loc în bar-teatrul Macaz – un centru pentru grupuri și idei alternative, asemănător centrului social Adelante și centrului recent închis Haspel din Sofia.


Domnule Byrne, cum ați prezenta pe scurt organizația CWI?
CWI stă pentru Comitetul pentru o Internaţională a Lucrătorilor. Misiunea noastră este ca mișcările de stânga autentice, care apără drepturile lucrătorilor, să dobândească o voce comună în plan internațional. CWI are organizații și susținători în peste 40 țări, pe toate continente lumii (mai puțin Antarctica J).
Suntem implicați într-unele dintre cele mai vii lupte la ora actuală. De exemplu, recent, unul dintre planurile Troicăi în Irlanda a fost introducerea taxei pe apă pentru fiecare gospodărie. Măsura era profund nedreaptă, cerând ca cei săraci să plătească la fel de mult ca cei bogați. Liderii partidelor de stânga ale establishment-ului și sindicatele au refuzat lupta împotriva politicii de austeritate inculcate de Troica. Organizația noastră din Irlanda a început o campanie de boicotare a noii taxe și multe gospodării au refuzat să plătească. De asemenea, sute de mii de oameni au ieșit în stradă să protesteze. Se pare că acum, după ultimele alegeri, noul guvern va fi forțat să stopeze colectarea taxei. În context european, asta e prima victorie a mișcării împotriva austerității Troicăi. Suntem mândri că am susţinut această mișcare, care arată că dacă ne organizăm la firul ierbii, putem rezista.
Un alt câștig important pentru noi e că, pentru prima dată în SUA în ultimii 100 ani, o socialistă revoluționară a fost aleasă, în noiembrie 2013, în consiliul local din Seattle. E vorba de Kshama Sawant, membră a organizației Alternativa Socialistă, afiliată la CWI. A fost aleasă cu 100.000 de voturi pe baza unui program prin care susținea introducerea salariului minim de 15 dolari pe oră. La șase luni de la alegeri a îndeplinit această promisiune, iar campania 15 Now! s-a extins apoi în aproape toate statele americane. Sawant a și fost realeasă anul trecut cu aproape 56%, un procent și mai mare decât în 2013.
În lume, mai avem organizații puternice în Sri Lanka, Hong Kong, Nigeria, Africa de Sud, Suedia, Germania etc. În Marea Britanie, în mod tradițional, avem cea mai puternică secțiune a CWI – Partidul Socialist. E aceeași organizație care, pe când încă opera din interiorul Partidului Laburist, a pus bazele mișcării de masă care a boicotat Poll Tax, al cărei rezultat a fost anularea taxei și plecarea de la putere a lui Margaret Thatcher în 1990. Astăzi avem în continuare o poziție puternică în mișcarea sindicală.

CWI nu e singura internațională socialistă. Care e atitudinea voastră faţă de Internaționala Socialistă, moștenitoarea Internaționalei a II-a?
Internaţionala Socialistă de azi nu mai reprezintă mișcarea socialistă, nici măcar social-democrația de tip clasic. Ea reprezintă niște partide cândva ale mișcării muncitorești, care au fost în timp transformate în partide pro-capitaliste. Astăzi, există foarte mici diferenţe între politicile partidelor social-democrate și ale celor conservatoare. Ambele tipuri de partide susțin politicile de austeritate și sunt subordonate Troicăi. Astă nu înseamnă că în Internaționala Socialistă nu există oameni onești. De exemplu, în Marea Britanie, un astfel de om e Jeremy Corbyn, care acum încearcă să recupereze Partidul Laburist de la aripa de dreapta, blairistă. Dar chiar dacă în unele partide-membre ale Internaționalei Socialiste încă mai există o astfel de luptă internă între aripa de stânga și cea de dreapta (vezi și cazul cel mai actual al Partidului Socialist din Franța), aceste partide sunt în genere deja transformate.

Unul dintre partidele noi de stânga este Syriza în Grecia, care a născut speranțe foarte mari iar apoi a făcut o capitulare pe măsură. Înseamnă asta că orice partid de stânga care vine la putere va fi necesarmente ”integrat” de sistem?
Înființarea partidelor noi e doar primul pas. Odată înființate, încep cele mai dificile dezbateri pentru ele – despre strategia și tactica lor. În condițiile actuale ale crizei capitaliste în Europa, dacă acest fel de partid vrea să aibă succes, trebuie să se delimiteze de  politicile de austeritate și de Troika.
În contextul crizei sistemice a capitalismului, spațiul de manevră pentru orice partid aflat la putere e tot mai redus. Exemplul Syrizei arată că, chiar dacă propui un program guvernamental cu ambiții limitate, care doar vrea relaxarea politicilor de austeritate, acest lucru nu e viabil. Căci pentru a realiza chiar și aceste ambiții moderate, ei trebuie să se confrunte cu puterea pieței și a reprezentanților săi politici. Or, guvernul Tsipras a refuzat această confruntare directă, preferând o tactică de negociere și de compromis cu Troica. Am văzut cu toții votul eroic al poporului grec la referendum, de peste 60% împotriva acordului cu Troica. Dar în loc să reprezinte acest vot negativ în negocierile cu creditorii, Tsipras a capitulat, semnând pentru un program de austeritate chiar mai rău decât cel respins de greci la referendum.
Astăzi, fiecare guvern de stânga care vine la putere va ajunge în acest punct de cotitură: fie alege să meargă până la capăt și să-și respecte promisiunile, caz în care trebuie să spună rămas bun capitalismului, fie capitulează și aplică măsuri de austeritate la fel ca guvernele anterioare. Cazul Syriza arată că nu există un drum de mijloc în aceste condiții de criză. În alegerile viitoare din Spania, alianța dintre Podemos și Stânga Unită oferă șansa de a face uitat Partidul Socialist. Dar chiar dacă acest lucru se va întâmpla, o să apară aceeași întrebare: care să fie strategia urmărită?

Ce părere aveți despre mișcarea lui Yanis Varoufakis – DiEM25?
Varoufakis e o figură enigmatică. El are propria vină pentru eșecul Syrizei, fiind unul dintre teoreticienii abandonării dimensiunii anti-capitaliste din programul de guvernare al Syrizei. Pe de altă parte, are în favoarea sa faptul că atunci când a văzut că acest drum reformist în cadrul capitalismului e pierzător, a devenit critic și s-a îndepărtat de această politică.
Bine, fiecare nouă inițiativă pentru reorganizarea stângii europene are în vedere greșelile Syrizei. Dar dacă privim propunerea lui Varoufakis mai de-aproape, el n-a învățat prea mult din aceste greșeli. De exemplu, vom observa că mișcarea lui nu e foarte clară cu privire la caracterul Troicăi și al UE. Propunerea lui scoate la iveală iluzia unora că stânga poate reforma UE astfel încât să servească oamenilor. Trebuie să fie foarte clară natura de clasă a Troicăi și a UE, să se înțeleagă că ei se vor limita la protejarea intereselor elitei capitaliste.

S-ar putea spune că stânga din SUA din jurul lui Sanders are un asemenea program? Ce părere aveți despre ce se întâmplă acolo?
În toată lumea, capitalismul trece printr-o criză nu doar economică, ci și politică. În SUA, sistemul bipartit e în criză. Susținerea pentru cele două mari partide a scăzut de la nivelurile trecute de 80-90% la 50%. În Partidul Republican, majoritatea elitei îl consideră nepotrivit pe Donald Trump și caută pe cineva mai moderat. În Partidul Democrat, îl au pe Bernie Sanders, a cărui lupta reprezintă, din punctul nostru de vedere, un punct de pornire pentru formarea unui nou partid în SUA – partidul celor 99%.
Denaturarea sistemului electoral la democrați, care este conceput pentru a preveni nominalizarea unor candidați ca Sanders, va convinge mulți oameni că succesul acestui candidat e posibil doar în afara Partidului Democrat. Să nu uităm ca acesta e partidul marelui biznis. Organizația noastră din SUA n-a luat o poziție sectară în raport cu Sanders, ca alte grupări radicale de stânga. Chiar dacă lupta lui să desfășoară în cadrul Partidul Democrat, noi înțelegem ce vor oamenii. 5 milioane de oameni au donat câte 30 dolari pentru campania lui. Nu putem ignora o mișcare de asemenea proporții, care poate fi prima etapă pentru înființarea unui nou partid în SUA. Din acest motiv, noi îl susținem pe Sanders și am înființat mişcarea Movement4Bernie, care vrea să-l convingă să candideze ca independent la președinția SUA. Am organizat în acest sens demonstrații de mii de oameni care susțin această idee. Toate sondajele arată că el ar lupta mai bine cu Donald Trump decât Hillary Clinton. Căci Clinton e asociată cu Wallmart, cu establishment-ul, cu milionarii și e reprezentanta unei dinastii politice. Așa că o candidatură independentă pentru președinție a lui Bernie Sanders ar fi o etapă importantă în părăsirea modelului bipartit din SUA.
În Statele Unite, ideea de socialism crește în popularitate. Dar, în același timp, mulți oameni se ciocnesc de el în primul rând din punct de vedere conceptual. Mulți oameni de acolo cred că socialismul e similar modelului din statele scandinave sau, în genere, modelului social european. În Europa știm că acestea nu sunt sisteme socialiste, ci capitaliste, în care muncitorii au câștigat câteva beneficii mai mult sau mai puțin sigure.

Revenind în Europa, care sunt șansele pentru reconstruirea stângii în Marea Britanie? Acolo laburiștii îl au ca lider pe Jeremy Corbyn – un om în vârstă, principial, care, la fel ca Bernie Sanders în SUA, e cel mai mult iubit de tineri.
Există asemănări între situația lui Corbyn și cea a lui Sanders. Într-un anumit sens, laburiștii au două partide. Unul vechi, al blairiștilor, și unul nou, al lui Corbyn și al suporterilor săi, care au îngroșat rândurile partidului de când acesta a devenit lider. Noi credem că aceste două partide nu pot sta împreună pe termen lung. Din păcate, în acest moment, partidul vechi, blairiștii, încercă să-l submineze pe Corbyn. Dar alegerile locale nu le-au dat șansa de-a lansa atacul decisiv, pentru că partidul n-a pierdut atâtea mandate pe cât sperau ei pentru a-l delegitima pe Corbyn, ba chiar au câștigat Londra. Pe viitor, garda veche cu siguranță va ataca din nou.
Abordarea lui Jeremy Corbyn nu e, din păcate, suficient de curajoasă. El a câștigat conducerea cu un scor mult mai mare faţă de contra-candidaţi. Liz Kendall, candidatul blairiștilor, a primit doar 4,5%. Asta arată că baza lor socială e infimă, în vreme ce cea din spatele lui Corbyn e mult mai substanțială. Deci Corbyn trebuie să mizeze pe această bază pentru a ataca și a forța aripa dreaptă să capituleze. Dar, în loc de asta, abordarea lui e foarte bine descrisă de expresia ”Să ucizi cu bunătate”. Corbyn are o abordare reformistă, împăciuitoare, nu una revoluționară.

Se poate că așteaptă să-şi întărească puterea în partid?
Da. Cea mai mare slăbiciune a lui este că o mare parte dintre asistenții lui din cabinet sunt ei înșiși blairiști. Atunci cum să-şi întărească puterea dacă nu schimbă compoziția cabinetului? Și nu poate s-o facă ”ucigând cu bunătate”, ci trebuie să-şi mobilizeze susținătorii pentru luptă. Dacă va continua cu abordarea asta, poate că susținătorii lui se vor demobiliza tot așteptând.

Vorbim înaintea unui eveniment de prezentare a unei noi organizații de stânga în România. Care e părerea dumneavoastră privind condiția stângii în Europa de Est?
Credem că Europa de Est e epicentrul retragerii stângii și al războiului ideologic împotriva ei. Poate că în această regiune, ca și în SUA, criza a reușit deja să erodeze mare parte din iluziile față de capitalism. Dar dezamăgirea față de sistem nu-i face automat pe oameni să ajungă la concluzii de stânga. Un rezultat al crizei este faptul că extrema dreaptă și forțele mai conservatoare devin mai mainstream, mai acceptabile. Noi trebuie să înțelegem că, în Europa de Est, chiar și mai mult decât în Occident, există nevoia de reconstruire a stângii. Ea a fost distrusă, în primul rând din cauza propriilor greșeli și a eșecului stalinismului, iar reconstruirea ei trebuie să pornească de la înțelegerea acestor greșeli.

Ce viitor are stânga în Europa și în lume?

Cum spuneam, stânga e într-un proces de reconstrucție, nu doar în Europa, ci și în restul lumii. Ea încă se luptă să depășească eșecurile partidelor comuniste și socialiste din trecut. Capitalismul e într-o mare criză politică. Partidele vechi sunt în criză, ceea ce creează un vacuum care poate fi ocupat de partide de stânga precum Podemos, dar și de cele dreapta ca Zorii Aurii din Grecia. La bază este criza din 2008. Opt ani mai târziu, și capitalismul n-a rezolvat problemele care au creat această criză. Există condiții pentru o nouă criză – vezi, spre exemplu, problemele cu bursa chineză de la sfârșitul lui 2015. Putem fi siguri că ne așteaptă o luptă de durată. În acest context, există infinite posibilităţi pentru stânga și reconstruirea ei. Trebuie să ne asigurăm însă ca această reconstrucție e făcută în vederea depășirii capitalismului, altfel va da cale liberă extremei drepte. Cum a spus Rosa Luxemburg, alegerea e între socialism și barbarie. 

Saturday, 4 June 2016

O stângă de prost Gust


Inaugurăm blogul Mâna de Lucru cu un text de Mihnea Anțilă despre unul dintre cei doi candidați pretinși de stânga la primăria Craiovei.



În condițiile în care în campania pentru alegerile locale lipsește un mesaj autentic de stânga, iată cum ar trebui să sune discursul unui candidat de stânga: „nu este normal ca un om care muncește să câștige de multe ori sub 1000 de lei pe lună”. Surprinzător, mesajul chiar poate fi regăsit în discursul public al unuia dintre candidați. Numele lui este Florentin Gust și își dorește să fie primar al Craiovei din partea Partidului Social Românesc (PSRO), partid care încearcă să se prezinte ca alternativă serioasă la PSD în zona stângii social-democrate românești. Și, desigur, cu un astfel de mesaj, am fi în totalitate îndreptățiți să sperăm că Florentin Gust poate fi o rază de speranță în marea amorfă de candidați aglutinați de aceleași clișee neoliberale sforăitoare.

Din păcate, declarația redată mai sus este doar un crochiu, o eboșă, o secvență dintr-un tablou mai larg. Declarația completă sună în felul următor: „nu este normal ca un om care munceşte să câştige de multe ori sub 1.000 de lei pe lună, iar o persoană care primeşte ajutorul social şi este aptă de muncă să stea acasă, să primească bani şi să fie folosită ca bază electorală pentru unii”. Tabloul final este unul dezolant și previzibil (vezi  http://www.jurnalulolteniei.ro/vizualizare/florentin-gust-toti-cei-care-primesc-ajutor-social-si-sunt-apti-trebuie-pusi-la-munca-128060). De fapt, domnul Gust se poziționează ca un veritabil candidat de dreapta, repetând mesajul obositor anti-sărăcani, anti-prostimea folosită ca masă de manevră pentru partidele mari. Denunță un presupus contract social existent între asistați și partide: voi ne dați voturi, noi vă dăm ajutoare sociale. Denunțul acesta este atât de evident greșit, să presupui că există o proporție covârșitoare de oameni care evită intenționat să-și vândă forța de muncă  pentru a primi o pomană din partea statului, încât se devoalează singur ca demagogic. Fără a mai pune la socoteală faptul că mesajele domnului Gust sunt în vădită contradicție cu principiile partidului din care face parte. Oare cum se împacă un discurs presărat cu note discriminatorii („de multe ori unii dintre ei au Mercedesuri la poartă”!?!) cu principiile PSRO conform cărora scopul fundamental al partidului este crearea unei societăți în care românii să fie „eliberați de jugul sărăciei, precarităților, discriminării și inegalităților”?!


Desigur, domnul Gust își dorește să fie primarul generației lui, căci acesta este sloganul său de campanie. Problema este că, în aceste condiții, domnul Gust poate fi doar primarul unei părți norocoase a oamenilor din generația sa. Restul, în număr semnificativ de mare, se confruntă cu reale probleme în găsirea unei slujbe în România, iar atunci când reușesc să găsească una și s-o și păstreze, au parte de salarii mizere cu care abia își pot plăti facturile. Despre asta ar fi trebuit să fie campania lui Gust și-a altor candidați care pretind că le pasă de oameni. E adevărat, anatemizarea celor care primesc ajutor social și propagarea unui discurs antagonizant se pot concretiza în niște voturi firave, dar prețul plătit va fi acela că în loc să așezi problemele pe care le abordezi în matca lor corectă, apelezi la discursuri facile care nu te vor deosebi în esență de masa amorfă a politicienilor oportuniști.