Tuesday, 22 November 2016

Avem nevoie de o rezistență de masă în fața lui Trump și de un partid nou al celor 99%

Preluat de pe site-ul Socialist Alternative, în traducerea lui Alexandru Vasile Sava.



Oamenii din SUA și din jurul lumii s-au trezit pe 9 noiembrie cu una dintre cele mai șocante turnuri politice din memoria recentă – Donald Trump ales ca președinte. A fost culminarea unui ciclu electoral în care americanii obișnuiți s-au ridicat împotriva consensului politic și împotriva efectelor distrugătoare ale globalizării și neoliberalismului. Această revoltă s-a exprimat atât la stânga, cu campania lui Bernie Sanders care a galvanizat milioane de oameni pentru o „revoluție politică contra clasei miliardarilor”, cât și, într-un mod distorsionat, la dreapta, prin campania lui Trump.
Dar Trump nu a candidat doar ca și așa-zisul apărător al „bărbaților și femeilor uitate” din comunitățile muncitorești. El a fost și în fruntea celei mai bigote și șovine campanii a oricărui candidat de partid major din vremurile recente. A creat un spațiu prin care naționaliștii și rasiștii au putut să iasă din bârlogurile lor și să încerce să ajungă la muncitori albi și tinerii nemulțumiți. Avem de-a face cu o dezvoltare foarte periculoasă.
Cu toate acestea, trebuie să respingem complet ideea – propagată fără oprire de comentatori liberali, încercând să distragă atenția de la eșecul zguduitor al Partidului Democrat – că rezultatul demonstrează că cea mai mare parte din clasa muncitoare albă împărtășește rasismul și xenofobia lui Trump. Clinton a câștigat în fapt votul popular cu o margine subțire. Trump a obținut doar 47,5% din votul total, cu zeci de milioane dintre cei mai săraci și mai oropsiți americani refuzând să voteze.
Votul pentru Trump a fost, înainte de toate, un vot împotriva lui Clinton și a status quo-ului; a fost votul pentru un „agent al schimbării” împotriva reprezentantului desăvârșit al puterii corporatiste. Mulți au reacționat pozitiv față de atacurile sale asupra „sistemului măsluit” și asupra corporațiilor care au mutat locuri de muncă în străinătate. Ceea ce a lipsit în mod tragic a fost o alegere clară la stânga care ar fi putut oferi o alternativă la atracția populismului de dreapta.
Alternativa Socialistă stă alături de milioanele de femei scârbite de alegerea unui misogin declarat și care văd în mod corect în aceasta un pas înapoi; alături de latino-americanii care se tem de creșterea fără precedent a deportărilor muncitorilor fără acte; alături de musulmanii și de afro-americanii care se tem că discursul urii  propagat de Trump va incita la mai multă violență și la dezvoltarea unei forțe de extremă dreapta.
Din aceste motive, am lansat imediat apelul la protest în mai multe orașe din țară, pentru a arăta clar că muncitorii și cei oprimați trebuie să se adune și să se pregătească să reziste atacurilor dreptei. În ultimele zile, ne-au fost lansate nenumărate cereri de informații cu privire la organizația noastră. Trebuie să începem de astăzi să construim o alternativă politică reală pentru cei 99%, atât împotriva partidelor controlate de către corporații, cât și împotriva dreptei extreme, astfel încât în 2020 să nu fim nevoiți să trecem din nou prin acest dezastru.

Un șoc pentru clasa conducătoare
Trebuie subliniat că rezultatul acestor alegeri nu a fost un șoc doar pentru zecile de milioane de muncitori progresiști, femei, imigranți, persoane de culoare sau LGBTQ dar și – din motive foarte diferite – pentru elita conducătoare a Statelor Unite.
Majoritatea clasei conducătoare îl vede pe Trump ca fiind „incapabil ca temperament pentru a guverna”. Este cu siguranță adevărat că abordarea de bătăuș a lui Trump, care își umilește oponenții în public și care reacționează la fiecare atac mărunt prin postări agresive pe Twitter, are destule în comun cu modelul machist al dictatorilor din „statele eșuate”. Nici măcar George Bush nu a fost atât de ignorant (și mândru de aceasta) față de afacerile internaționale precum este Trump. Clasa conducătoare vede în președinția lui Trump toate pagubele potențiale pe care acesta le poate aduce intereselor imperialismului american într-un moment când puterea sa globală este în decădere, în special în Orientul Mijlociu și Asia, unde este confruntată de Rusia și, mai cu seamă, de un imperialism chinez din ce în ce mai asertiv.
Aceste elite obiectează la modul în care Trump respinge vocal tratate de liber-schimb și multe dintre doctrinele economice dominante ale capitalismului din ultimii 40 de ani. Dar adevărul este că globalizarea încetinește. Motorul său comercial a început să meargă parțial în marșarier. Votul pentru Trump are anumite asemănări cu votul pentru Brexit în Marea Britanie care a avut loc anul acesta, care a reflectat de asemenea o respingere masivă din partea clasei muncitoare britanice a globalizării și neoliberalismului. Clasa conducătoare se teme de asemenea că rasismul, xenofobia și misoginismul necizelate ale lui Trump vor provoca tulburări sociale în SUA. În acest punct, cel puțin, ei au dreptate.
La un nivel mai profund, poate că cel mai șocant aspect al acestui rezultat pentru elitele conducătoare – inclusiv directorii de corporații, politicienii și firmele media care îi deservesc – constă în faptul că modul în care acestea au dominat țara prin sistemul celor două partide s-a distrus. Ciclu electoral după ciclu electoral, alegerile interne ale partidelor [„primaries”] au fost folosite pentru a elimina candidații pe care interesele corporatiste nu îi puteau înghiți. În acest fel, electoratului îi rămânea de ales între doi candidați „verificați”. Elitele corporatiste ar fi putut prefera mai degrabă pe unul sau altul, dar puteau trăi cu oricare dintre ei. Oamenii obișnuiți rămâneau cu alegerea „răului cel mai mic” sau cu votarea unui candidat propus de partide mărunte [„third parties”] care nu avea vreo șansă de a câștiga.
Toate acestea s-au schimbat în 2016. Întâi Bernie Sanders a strâns 220 de milioane de dolari fără a primi un cent de la corporații și a ajuns foarte aproape de a o învinge pe Clinton în alegerile măsluite ale Partidului Democrat. Trump a fost, de asemenea, în mare parte respins de către „clasa donatorilor” Republicani, precum și de către ultimii doi președinți Republicani și de cel mai recent candidat Republican, care l-au respins public în termeni foarte duri.

A venit nota de plată
Încă este de necrezut că rezultatul alegerilor interne ale partidelor au pus în fața oamenilor pe cei mai nepopulari candidați prezidențiali din perioada modernă. Exitpoll-urile au arătat că 61% dintre americani aveau o părere proastă despre Trump și 54% despre Clinton.
În alegerile interne, Comitetul Național al Democraților a făcut tot ce a putut pentru a înclina balanța în favoarea candidatului dorit de către elite, Hillary Clinton, împotriva lui Sanders, pe care sondajele îl plasau cu mult înaintea lui Trump în alegerile generale. Aceasta indică faptul că o parte din alegătorii eventuali ai lui Trump erau deschiși către o alternativă reală la puterea de pe Wall Street și agenda lor de liber-schimb, care să ceară, în același timp, un salariu minim federal de 15 dolari pe oră, studii universitare gratuite, asigurări de sănătate universale și investiții masive în infrastructură sustenabilă. Dar adevărul este că liderii Democrați au preferat să piardă decât să fie legați de un program care avea în vedere interesele muncitorilor și ale săracilor.
Spre rușinea lor, majoritatea liderilor sindicali și-au declarat susținerea pentru Clinton și au pompat milioane de dolari în campania ei încă din timpul alegerilor interne, în timp ce o secțiune importantă a sindicaliștilor de rând și chiar și câteva sindicate naționale l-au susținut pe Sanders. În acest fel, conducerea sindicală a ajutat la nominalizarea candidatei Wall Street-ului împotriva unei contestări din partea clasei muncitoare.
Clinton s-a târât spre alegerile generale, arătându-se a fi candidata slabă a corporațiilor. Cea mai mare parte a atenției mediatice s-a îndreptat asupra scandalului email-urilor de la Departamentul de Stat. Dar revelațiile continue via Wikileaks au confirmat în detaliu ceea ce Sanders a spus în timpul alegerilor: Clinton este un lacheu al Wall Street-ului care a spus un lucru în discursurile private către bancherii care au plătit-o cu milioane de dolari și altceva în public.
Apărătorii săi liberali vor încerca să dea vina pe albii din clasa muncitoare, pe susținătorii lui Bernie Sanders sau chiar pe votanții lui Jill Stein pentru rezultat. Dar după cum am arătat în repetate rânduri, Partidul Democrat a abandonat de mult până și iluzia că ar apăra interesele clasei muncitoare. De decenii întregi, ei fie au implementat, fie au susținut o măsură neoliberală după alta: de la „sfârșitul asistenței sociale așa cum o cunoaștem”, extinderea încarcerării în masă, semnarea NAFTA [Tratatul de Liber-Schimb Nord-American cu Canada și Mexic – n.n.] și abrogarea legii Glass-Steagall [lege care reglementa activitățile bancare, semnată în urma Crizei bancare din 1929] în timpul mandatelor lui Bill Clinton, și până la planurile de salvare ale băncilor sub Obama, după criza din 2008-2009, în timp ce milioane de americani și-au pierdut locuințele.
După criza economică, stânga i-a dat lui Obama mână liberă. Democrații controlau Congresul și nu au făcut aproape nimic pentru a ajuta clasa muncitoare în timpul celei mai dure crize din anii 1930 încoace. Aceasta a deschis drumul pentru mobilizarea unei opoziții față de salvarea Wall Street-ului sub forma furiei anti-politicianiste a „Tea Party”-ului [mișcare care trimite la revolta împotriva unei taxe pe ceai care a catalizat mobilizarea pentru Războiul American de Independență – n.n.].
Sub presiunea celor 45% dintre votanți care l-au susținut pe Sanders în alegerile primare ale Democraților, partidul a adoptat la convenția națională cea mai de stânga platformă din ultimii 40 de ani. Dar Clinton a ales o campanie concentrată aproape în întregime pe mesajul că Trump reprezintă un pericol existențial pentru Republică, și că „America este deja măreață”. Donatorii lui Clinton nu au vrut ca ea să insiste pe probleme precum salariul minim sau datoriile studențești, temându-se că acestea ar crește pretențiile unei clase muncitoare animate. Se poate argumenta că ea nu are credibilitate ca progresistă, așa că ce putea face? Ei bine, ceea ce a făcut este să îl pună pe Tim Kaine, care susținuse TPP-ul și dereglementarea activității băncilor, drept candidatul său pentru vice-președinte în locul cuiva precum Elizabeth Warren. Clinton a refuzat să promită că nu va numi o grămadă de angajați Goldman Sachs în cabinetul său. Toate acestea nu aveau cum să inspire milioanele de oameni flămânzi după schimbare reală.
Nu este așadar nici o surpriză faptul că Hillary Clinton nu a fost capabilă să genereze o prezență la vot ceva mai mare. Nici Trump, nici Clinton nu au primit 50% din voturi, și în timp ce Clinton a primit ceva mai multe voturi decât Trump în votul popular, ea a avut cu 6 milioane de voturi mai puțin decât Obama în 2012 și cu 10 milioane mai puțin decât Obama în 2008. Între timp, Trump a primit cu un milion de voturi mai puțin decât Romney!
După cum arăta și Jacobin: „Clinton a obținut doar 65% din voturile alegătorilor Latino, comparat cu cele 71 de procente ale lui Obama, patru ani mai devreme”. A avut această performanță atât de proastă în fața unui candidat a cărui promisiune centrală a fost construirea unui zid de-a lungul graniței de sud a SUA, un candidat care și-a început campania spunând că mexicanii sunt violatori. Clinton a câștigat 34% din votul femeilor albe fără diplome universitare. Și a câștigat doar 54% din votul femeilor în general, comparat cu 55% pentru Obama în 2012. Clinton, bineînțeles, concura împotriva unui candidat care se lăuda pe o înregistrare că apucă femeile „de păsărică”. De asemenea, Clinton nu a reușit să mobilizeze votanții negrii mai tineri, mulți dintre ei optând să stea acasă la aceste alegeri. Ea a pierdut și în comunitățile muncitorești albe, unde Barack Obama a câștigat hotărât în cele două alegeri anterioare.
Elitele Democraților au jucat un joc periculos în aceste alegeri – și au pierdut. Urmează ca muncitorii, comunitățile de culoare și femeile să poarte povara acestui eșec.

Sanders ar fi trebuit să fie pe buletinul de vot
În ultimii ani am fost martori la o polarizare politică profundă în SUA, cu creșterea susținerii pentru socialism în rândul tinerilor și cu apariția mișcării Black Lives Matter, în același timp cu o creștere a xenofobiei și rasismului pe față din rândurile unei părți a populației. Dar tendința generală a societății americane a fost de-a se deplasa către stânga, fapt exprimat în susținerea egalității în dreptul la căsătorie, a unui salariu minim mai mare și a taxării celor bogați. Alegerile actuale nu schimbă această realitate de bază, dar pun dreapta ferm în conducere, aceștia controlând președinția, ambele camere ale Congresului și majoritatea adunărilor legislative la nivelul statelor.
O secțiune mare din clasa muncitoare și clasa de mijloc albe au folosit într-adevăr aceste alegeri pentru a sublinia respingerea lor totală a Partidului Democrat, precum și respingerea candidaților preferați ai conducerii Republicane. Într-un mod deformat, zecile de milioane de votanți au căutat un mod de a se opune elitelor corporatiste. Nu putem să închidem ochii susținerii crescânde în rândurile unei minorități a ideilor de extremă dreapta, dar este revelator, de exemplu, faptul că exit poll-urile au arătat că 70% dintre votanți au spus că imigranții fără acte „ar trebui să primească statut legal”, în timp ce doar 25% dintre ei au spus că imigranții ar trebui deportați.
Din cauza aceasta este absolut tragic faptul că Bernie Sanders nu a fost pe buletinul de vot. Noi l-am somat să candideze ca independent încă din septembrie 2014, când a propus pentru prima oară ideea de a candida la președinție. Când acesta s-a hotărât să candideze în interiorul Partidului Democrat, nu am fost de acord cu această abordare, dar am continuat să intrăm în dialog cu susținătorii săi despre cum poate fi realizat programul său și despre nevoia unui partid nou.
Avertismentele noastre despre consecințele susținerii lui Clinton au fost în mod tragic adeverite. Dacă Sanders ar fi continuat să candideze, după cum noi și mulți alții am cerut, prezența sa ar fi schimbat în mod radical caracterul acestor alegeri. El ar fi reușit cu siguranță să-și facă loc la dezbaterile prezidențiale și acum am discuta problema imediată a formării unui nou partid pentru cei 99%, bazându-ne pe milioanele de voturi pe care le-ar fi obținut. Aceasta este uriașă o oportunitate ratată.
Alternativa Socialistă a susținut-o pe Jill Stein, candidata Partidului Verde, care a primit peste un milion de voturi din cauză că și ea a propus o platformă care vorbea în mod hotărât intereselor oamenilor muncii. Campania lui Stein a avut multe limite, dar, în ciuda lor, votul pentru Stein indică într-o măsură mai mică potențialul masiv care există pentru dezvoltarea unei alternative de stânga de masă.


O președinție a haosului și a luptelor
Alegerea lui Donald Trump este un dezastru care va avea numeroase consecințe negative. Dar această alegere este, de asemenea, o fază în procesul continuu al revoltei politice și sociale din SUA. Capitalismul și instituțiile sale sunt discreditate poate ca nicicând altcândva, cu FBI-ul intervenind până în ajunul alegerilor în procesul politic și Trump vorbind fără oprire despre sistemul politic „măsluit”.
Va exista inevitabil un sentiment larg-răspândit de disperare în rândul anumitor secțiuni ale stângii și impresia că toate încercările de a împinge societatea înainte sunt inutile. Este absolut esențial să ne opunem acestei dispoziții. Schimbarea reală vine, după cum a indicat în mod corect Bernie Sanders, de la bază spre vârf, de la mișcările de masă de la locul de muncă și din străzi.
Victoria lui Trump reprezintă „biciul contra-revoluției”. Vom avea parte de haos și provocări care vor împinge milioane de oameni înspre acțiuni de autoapărare. Din cauza aceasta, cei care au fost radicalizați în perioada anterioară trebuie să își dubleze eforturile pentru construirea unei mișcări de masă pentru schimbare reală, independentă de control corporatist. Mișcările sociale ale ultimilor ani și în special Black Lives Matter ne arată că acest potențial există.
Însă este de asemenea esențial să înțelegem că Trump își va dezamăgi inevitabil susținătorii. „Construirea unui zid” nu va crea milioane de slujbe bune care să le înlocuiască pe cele pierdute automatizării și tratatelor comerciale. De asemenea, deși acesta a vorbit mult despre investirea într-o infrastructură de secol 21, el este de asemenea angajat să ofere și mai multe scutiri masive de taxe miliardarilor ca dânsul. O mișcare de masă împotriva lui Trump va trebui să apeleze direct la clasa muncitoare albă și să explice cum putem crea un viitor în care toți tinerii pot avea un trai decent în loc să încercăm să recreăm „Visul American” prin adâncirea diviziunilor rasiale. Un asemenea viitor poate fi atins doar prin politici socialiste.


No comments:

Post a Comment

Mesajele jignitoare ori total irelevante vor fi șterse.